agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-12-12 | [This text should be read in romana] | ... „un facto” ce se prefigura prin intuiția și sentimentul de nesiguranță ce îi încerca pe marii intelectuali ai României interbelice în pragul izbucnirii celui de-al doilea război mondial, pe parcursul lui și imediat după acesta, în timpul zbuciumatelor perioade de influențe politice succesive și antagonice ale domniei lui Carol I, guvernului Antonescu și, mai târziu, ale regimului comunist de factură stalinistă. „Istoria”, cum o personifica aproape fatidic Eliade, pregătea o lovitură cruntă intelectualității românești. Într-o perioadă foarte scurtă de timp raportată la scara istoriei, intelectualitatea românească avea să fie decimată în închisori sau, în cel mai fericit caz, nevoită să trăiască în exil, într-o organizare dizidentă ce încerca din răsputeri să păstreze nealterată aura de erudiție și valoare a spiritualității românești. Din considerente politice, cultura românească avea să cunoască cel mai mare regres al său al cărei influențe sunt simțite și astăzi deoarece, foarte puțini dintre contemporanii noștri se pot număra printre continuatorii acelui puls spiritual trăit cu deosebită ardență. Dacă în diaspora primele comunități culturale, ce erau susținute de oameni de marcă, aveau o anumită consistență după cel de-al doilea război, în România-roșie, cei care au supraviețuit prizonieratului comunist au tăcut în public cu desăvârșire, ajungând, cu riscuri enorme, să continue un dialog liber la nivel de grup restrâns, de gintă ermetică. Comunicarea intelectă se întâmpla ezoteric, dospea ca într-un pântec de mamă protectoare cu s`eranța că, în curând, „Istoria” va permite cugetului românesc exprimarea liberă. Cum era firesc, cultura și-a urmat drumul său pe două căi. Prima, una evidentă, pompoasă, s-a dezvoltat în noua matrice restrictivă reușind să dea naștere unor generații de autori deserviți regimului. A doua formată din supraviețuitori și urmașii lor, dizidenți în propria țară a căror scrieri de sertar -separate de acelea publicate ce totuși au creat curente de valoare-, cenzurabile, ne-au parvenit după 89 și care constituiau în mare parte acea verigă lipsă, imensă, de 40 de ani, a doua cale de exprimare a culturii. Tăcerea publică impusă generațiilor de intelectuali și direcționarea dialogului dintre mase și „gânditor” către o singură filosofie și un singur „țel comun” a fost actul care ne-a adus astăzi în stadiul în care intelectualitatea română, liberă în exprimare, și-a pierdut capacitatea de a se face auzită. Consumatorul de cultură -generații întregi private de contactul cu gânditorul- acum, și el liber dar neformat și astfel neselectiv, își îndreaptă atenția și setea către izvoarele ce i s-au deschis brusc după revoluție și care îl îneacă într-o baltă de incultură. Indubitabil este faptul că înainte de războiul mondial, accesul la cultură era restrâns din cauza mijloacelor de propagare ale acesteia. Muzica, pictura, literatura, filosofia erau destinate exclusiv păturilor sociale care aveau acces fie material fie geografic la centrele în jurul cărora se producea spiritualitatea românească. Din păcate dezvoltarea sistemului de comunicare prin mass media și publicații cu specific cultural s-a dezvoltat tocmai în perioada îngrădirilor cenzoriale iar, după revoluție, când unealta informațională cunoștea o dezvoltare explozivă situată actualmente, tehnic, într-un crescendo continuu, este dirijată către masele nedospite cultural, care, fără discernământ, îngurgitează informația culturală în bloc, fără repere, fără valori, fără scopuri precise. Valoarea culturală se raportează în mare parte la valoarea de piață. În marea masă de consumatori, „cunoscătorul” continuă să existe izolat, devenind un fenomen, el este norocosul inițiat atins de educația de calitate. Ar fi absurdă pretenția de a aparține clubului intim al marilor gânditori ai timpului nostru. Câți dintre noi ar putea avea fericirea unui tet-a-tet beatificator cu Liiceanu, Pleșu, Manolescu, Patapievici... care, accidente ale unei epoci, continuă acea „cultură dizidentă în propria țară”, exilată de astă dată de explozia inculturii ce este un suicid național, probabil incontrolabil, geamăna terifiantă a acelei „morți colective” proorocite de Eliade care spunea: „ ...cultura chiar într-o epocă crepusculară, este singurul mijloc de a comunica anumite valori și de a transmite un anumit mesaj spiritual.” |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy